Dark Light

Argentograma a arătat că soluţiile coloidal ionice ARGENTUM+ sunt unice 149

Dr. Alexandrina Petrea, medic primar epidemiolog,

medic specialist medicină de familie, competență în apifitoterapie

În momentul în care alegem să tratăm o anumită infecție cu un antibiotic se efectuează o analiză de laborator numită  antibiogramă care indică ce antibiotice sunt eficiente în tratarea acelei infecții, respectiv la ce antibiotice sunt sensibile bacteriile testate și  deasemenea la care sunt rezistente.

La fel se petrec lucrurile atunci când vrem să folosim uleiuri volatile în tratamentul antibacterian iar analiza cu ajutorul căreia determinăm sensibilitatea sau rezistența tulpinilor microbiene la uleiurile testate se numeşte aromatogramă.

Într-un mod asemănător am ales să testez, pentru prima dată în urmă cu un an, eficiența mai multor soluții de argint coloidal, (știut fiind faptul că argintul coloidal este cel mai puternic antibiotic natural), în tratamentul unei infecții cu piocianic la un pacient cu bronhopneumopatie cronică obstructivă, întrucât acea tulpină se dovedise a fi rezistentă la toate antibioticele testate pe antibiogramă. Analiza, pe care am putea-o numi argentogramă, a fost efectuată la un laborator din Iași, același laborator la care efectuasem anterior antibiograma și am solicitat-o pentru a ști dacă acel tratament cu argint coloidal ar putea fi eficient și care soluție este cea mai eficientă întrucât aveam trei soluții de concentrații diferite de la trei producători diferiți.

Astfel, o soluție era de concentrație 25ppm, de la firma Agnes Itara, a doua era de 30ppm şi a treia de 1000 ppm, de la alte firme. Sincer mă așteptam ca ultima să fie cea mai eficientă. Rezultatul argentogramei a arătat însă că unica soluție la care a fost sensibilă tulpina de piocianic testată a fost cea de 25ppm (Argentum+® Concentrat).

Tratamentul a fost efectuat cu această soluție cu negativarea germenului după primele zece zile de tratament, în total durata tratamentului a fost de o lună.

149 Comments

  1. eu sufar bde anexitate spondiloza colon iritabil gastrita si tensiune am luat de la farmacia naturista argit coloidal 77 cit timp trebuie sa eu si ce cantitate

    1. Buna ziua, sa nu luati mai mult de 20ml. Si nu uitati de regula cu multa apa. Totodata ar fi bine sa consumati si Aurum.

  2. Bună seara! Am văzut că raspundeti cu promptitudine, asa ca îndrăznesc si eu: am fost diagnosticat cu amigdalita cr. cazeoasa. Mi s-a dat următorul tratament: tonsilotren 3/zi si Argint coloidal 77 ppm.+ disp. Spray _ bucal 2 puffuri de 30-40 de ori pe zi. Va rog mult sa-mi spuneti cum sa iau argintul coloidal? Trebuie consumată apa inainte sau Nu? In aceiasi zi dau cu spray si folosesc si din flacon solutie care se înghite si ce cantitate?

    1. Buna ziua, recomandam pulverizarea din ora in ora. Luati 2 masuri de 20ml, una dimineata si cealalta seara. Cea de dimineata sa nu fie pe stomacul gol, in sensul ca sa consumati cel putin o carafa de apa (400ml) inainte de administrarea solutiei.

      1. Buna dimineata! Imi cer scuze, dar mai revin cu o intrebare: In aceeasi zi iau si cele 2 masuri de 20 ml si din ora in ora pulverizare? Cata perioada si daca am vreo restrictie la alimentatie. Va multumesc din suflet!

        1. Da, se iau in fiecare zi, si masurile, si pulverizarea. Administrati intre una si trei luni, in functie de gravitatea afectiunii. Cu alimentatia nu sunt restrictii desi este indicata o alimentatie sanatoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.